| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Gheorghe Vidicanîn căuăcia lui tata s-o surpat mormântul străbunicului lui izidur nu-i semn bun se abate vreo pacoste peste sat zice tata furios răstindu-se la potcoava care tocmai o năştea pe ileu urma să potcovească caii lui fogoment îi pregătea pentru arat holda din mărineasca să ai grije când treci doba pe la biserica de piatră un pârâu ne însemnat dar când se umflă în pene face prăpăd acolo drumul îi făcut ţăndări de puhoaiele venite la sfârşitul iernii cu ochii grei de plictiseală sivea copârţului vărul primar al tatei aşteptând să-i înfiereze căuăcia hânită de greutatea lemnelor la pădure frământa răsăritul soarelui în pălmile crăpate de zoala cu muncile câmpului io pruncul cel mare a tatii spre deliciul sătenilor fac ordine prin căuăcie ascunzând sculele trebuincioase la potcovit caii se ivesc zorile întunericul nopţii e alungat de ciurdarul satului gălăgia lui scoală din amorţeală lumea trebuie scoase animalele pentru ciurdă le duce pe imaş să pască strălucirea amiezii scursă în iarba cărnoasă de la marginea pădurii peste căuăcia lui tata s-a aşternut liniştea groasă ca promoroaca din zilele geroase de iarnă tata sforăie de oboseală s-o sculat cu noaptea în cap de la ora trei bătuceşte fierul arzând întunericul în cărbunii încinşi mama grijulie trage cu coada ochiului cum ne hârjonim în frăgarii mai bătrâni decât moartea din faţa casei pavelii vuţii după ploaie pe uliţa mică pe ghiţa rotarului l-or prins la furat tenchi de fiert din tarlaua colectivului l-or pus la gazeta de perete l-or făcut de miru lumii sătui de foame pruncii i se înşiruie în faţa casei ca şi rufele nevesti-sii pe gardul din fundul teleacului vânătorii satului or ieşit la împuşcat ciori au cotă de dat la stat noi liberi ca şi păsările cerului desculţi frământam praful înmuiat de o ploaie caldă de vară ivită aşa din senin noi cu obrajii roşii plesnind de sănătate ne moşcoleam unii pe alţii din cap până-n picioare eram negri ca tuciul bătrânii împovăraţi de vremuri îşi mestecă amintirile între dinţi aşa îşi omoară timpul stând la ocoşeli pe laviţa din faţa casei floriţa grancii lui floriţa grancii îi scoţi vorbele din gură cu cleştile i-o murit bărbatul de tânăr o rămas cu doi prunci mici îi purta după ea la şirălit tenchiul scrâşnind din dinţi i-o făcut mari i-o şcolit la binş şi dr.petru groza amu le-o venit rândul o răsfaţă cu bunătăţi aduse de la oraş vin s-o vadă cu rândul s-o ajutat mult cu secretarul sfatului brebea ăla şchiop era deştept tare frate de-al bărbatului ei mort dumnezeu să-l ierte brebea împărţea dreptatea în sat pe vremea când era primar tatu privea cu atâta bucurie fiecare răsărit de soare la petid precum popa taina spovedaniei în altar sătenii se bucurau de bunătatea lui era om de ispravă pentru fiecare găsea leac la suferinţa lui |